Madame Isaac Pereire
Flori mari, de peste 12cm diametru, roz intens, cu până la 55 de petale, cu formă de cupă şi mijlocul împărţit în patru sectoare. Parfumul este intens, cu aromă de zmeură. Înfloreşte în valuri, pe toată durata verii.
Parfumul, mărimea şi cantitatea foarte mare de flori îl recomandă ca soi excelent pentru dulceaţă sau alte utilizări culinare ale petalelor.
În plus, este un urcător viguros, ale cărui ramuri pot fi conduse pe ziduri, parapete, pergole etc.
Preferă locurile mai răcoroase, dar bine luminate din grădină. Ideal este să fie plantat în locaţii care îl expun la soare direct până la prânz, după care să fie semiumbrit.
Este foarte rezistent la ger, însă protejarea ramurilor de degerături pe timpul iernii garantează o înflorire şi mai abundentă în anul următor. Are o uşoară sensibilitate la făinare.
Plantele sunt obţinute prin altoire, fapt care îi conferă o rezistenţă şi mai mare la ger, maximizându-i toate calităţile.
Opțiuni de cumpărare
Madame Isaac Pereire (ghiveci)
Trandafirii în ghivece, cu vârstă de 2 ani, prefertilizați cu îngrășământ profesional cu eliberare controlată, transplantare fără riscuri chiar și vara, prindere garantată 100%. Înfloresc fabulos chiar din primul an după plantare!
Madame Isaac Pereire (rădăcini libere)
Plante deosebit de viguroase, calitare EXTRA, prindere garantată, înfloresc din primul an!
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular