Eşti aici

Negre mari

Soi rustic, rezistent la secetă şi ger (până la -30°C), foarte productiv. Tufa este viguroasă, cu tulpinile semierecte (curbate la bază), răsfirate.

Fructele se coc la mijlocul lunii iunie, fiind recunoscute ca un adevărat cocteil de vitamine rare. De pildă, coacăzele conţin de 3 ori mai multă vitamina C decât citricele (până la 200mg la 100g fructe). În plus, vitamina C din coacăze este mai stabilă decât cea din citrice la oxidare şi şoc termic.

Fructele se consumă prospete, dar şi congelate ori prelucrate sub formă de suc, compot, marmeladă, gem, jeleuri, vin, lichior etc.

Din vârfurile de lăstari de coacăz negru se prepară medicamente şi ceaiuri pentru tratarea unor afecţiuni gastrointestinale, cardio-vasculare şi hepato-biliare, calmarea stresului etc.

Tolerează semiumbra, însă cele mai bune fructe se obţin dacă planta beneficiază de lumină. Are nevoie de o bună umiditate, însă nu-i place să fie inundată.

Apreciaţi locul de plantare ţinând cont de faptul că planta are tendinţa să se extindă.

Vezi opțiunile de cumpărare

Opțiuni de cumpărare

Negre mari

Se livrează în ghivece. Plantele sunt pe rod.

Stoc epuizat

Doresc să fiu anunţat când acest produs este disponibil.

Catalog:
Cod produs:
ZDV-407