Pini
Speciile din genul Pinus cuprind peste 80 de specii de arbori și (mai rar) arbuști rășinoși, cu scoarță roșcată și frunzișul alcătuit din ace lungi, cele mai lungi dintre toate coniferele. În funcție de specie, pot dezvolta talii impresionante sau talii scunde de câțiva zeci de centimetri. Odată cu înaintarea în vârstă, dezvoltă un port neregulat, deosebit de plăcut privirii!
Multe dintre speciile acestui gen se pretează minunat pentru decorarea grădinilor și a spațiilor verzi!
Opțiuni de cumpărare
Pinus mugo „Winter Gold”
o bijuterie de pin pitic cu creștere foarte lentă, cu habit de creștere mai degrabă în lățime decât în înălțime. După 50 de ani de creștere, poate atinge 2m diametru și 1,5m înălțime! Noile creșteri apar în perechi, primăvara, și au culoare verde deschis intens pentru ca, mai apoi, pe durata verii, să capete culoarea caracteristică galben-auriu.
Planta, de aproximativ 10-15cm înălțime, se livrează în ghivece și poate fi transplantată oricând în grădină. chiar și pe timpul verii.
Pinus nigra „Green tower”
Un conifer cu talie îngustă, cu creștere lentă, burdușit cu ace lungi, caracteristice, grupate în perechi. În lunile de iarnă apar muguri albicioși, deosebit de decorativi, din care, primăvara pornesc noile creșteri. Atinge o înălțime maximă de 2,5-3m, în aproximativ 10 ani. Oricum, intensitatea creșterilor este puternic influențată de fertilitatea solului în care e plantat și de fertilizările de care beneficiază. Este deosebit de decorativ!
La livrare, are o înălțime de 60-80cm. Se expediază în ghiveci și poate fi plantat transplantat oricând, chiar și pe durata anotimpului cald.
Pinus nigra „Nana”
Un conifer pitic, cu creștere lentă și comportament de creștere complet atipic pentru un pin, prin aceea că formează o tufă sferic-turtită, ce poate atinge o înălțime de maximum 2m și un diametru de maximum 4m. Dar asta la o vârstă de peste 20 de ani! Este ideal pentru grădinile mici și mijlocii ori acompaniat pe fundal cu roci sau unde este dorită atragerea privirii.
Plantele au 15-25cm, se livrează la ghivece și pot fi transplantate oricând în grădină.
Pinus silvestris „Watereri”
O varietate deosebită de pin cu talie medie (atinge maximum 4m în 50 de ani), cu ace lungi, de culoare verde-albăstrui, grupate în perechi. Primăvara dezvoltă niște conuri deosebit de elegante, subțirele, crem-maronii. Foarte decorativă este și scoarța portocaliu-maronie.
Plantele, înalte de 15-25cm, se livrează în ghivece și pot fi transplantate în grădină și pe durata sezonului cald.
Pinus ponderosa
Varietate care dezvoltă arbori de dimensiuni mari, de peste 12 metri, înălțime maximă, la vârsta de 50 de ani. Are o înfățișare foarte frumoasă, cu trunchiul acoperit de solzi arămii. Acele sunt foarte lungi, de până la 25cm, grupate în smocuri, la capetele ramurilor, Conurile au până la 15cm lungime, având primăvara culoare cyclam, cum se vede în imagine alăturată.
Plantele au 25-35cm înălțime și se livrează în ghivece, putând fi transplantate în grădină, astfel, chiar și pe durata sezonului cald.
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular